|
Dr. Nicolae Robănescu s-a născut
la Bucureşti, în anul 1923.
Absolvent al Facultăţii de
Medicină şi Chirurgie din Bucureşti, este până în 1959
membru
al Catedrei de Ortopedie şi Traumatologie conduse de acad.
prof. Al. Rădulescu.
Scos din învăţământ în baza legilor de
curăţire a « frontului ideologic »,
se dedică
recuperării funcţionale a copiilor cu deficienţe fizice.
În 1968, a înfiinţat Secţia de
Recuperare Funcţională Neuromotorie pe
lângă Spitalul de copii
Călăraşi, ca urmare a sechelelor lăsate de epidemiile
de
poliomielită din anii ’60-’70. A fost promotorul reeducării
neuro-motorii
şi cel care a introdus în ţara noastră metodele
moderne de kinetoterapie :
Bobath, Kabat, Vojta. După
cutremurul din 1977, secţia a fost mutată în
fosta Maternitate
Avrig (actualul sediu al Direcţiei de Sănătate Publică a
municipiului Bucureşti) iar din 1993 secţia funcţionează în
incinta Spitalului
Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Maria
Sklodowska Curie.
A fost autorul mai multor lucrări
ştiinţifice : Readaptarea copilului handicapat fizic,
Tratamentul sechelelor motorii ale encefalopatiilor cronice
infantile, Reeducarea
neuro-motorie.
În 1990, a avut iniţiativa
înfiinţării Asociaţiei de Sprijin a Copiilor Handicapaţi
Fizic
şi s-a implicat în foarte multe dintre acţiunile
acesteia. În multe articole din
Buletinul informativ şi în
întâlnirile cu părinţii, dl dr. Robănescu a subliniat
permanent rolul asociaţiei de a promova demnitatea persoanelor cu
handicap
şi de a milita pentru drepturile lor.
După trecerea în nefiinţă a dlui doctor, cu străduinţa
extraordinară a dnei
dr. Liliana Pădure, secţia de recuperare
din cadrul Spitalului
Maria Sklodowska Curie (fost Budimex) a
devenit Centrul Naţional
Medical de Recuperare
neuro-psiho-motorie pentru copii "Dr. Nicolae Robănescu".
Centrul National Medical de
Recuperare neuro-psiho-motorie pentru copii
"Dr. Nicolae
Robanescu" este prima sectie de recuperare functionala a
copiilor
cu deficiente fizice si neuro-psiho-motorii din Romania.
Ea
a fost infiintata mai intai la Spitalul de Copii Calarasi, in 1968.
Dupa
cutremurul din 1977, a fost mutata in fosta Maternitate Avrig
(actualul sediu al
Directiei de Sanatate Publica a Municipiului
Bucuresti), iar din 1993 sectia
functioneaza in pavilionul Spitalului
"M. S. Curie", pana in 2006 , cand la 17
mai in Raportul de
tara, Romaniei i s-a impus intocmirea strategiei copilului
deficient
fizic. Parlamentul Romaniei a dat legea nr.377/ oct.2006, pentru
infiintarea Centrului Medical Clinic de Recuperare Neuropsihomotorie
pentru
Copii “Dr.N. Robanescu” pe structura fostei sectii de
Recuperare a spitalului
“M.S.Curie”, centru de interes national,
for metodologic pentru instruirea
personalului medical care activeaza
in recuperarea copilului. Din 2008,
Centrul nostru a fost conectat
academic, cand Universitatea de Medicina
“Carol Davila”
–Bucuresti a infiintat disciplina de Recuperare neuropsihomotorie
coordonata de Conf. Univ. Dr. Liliana Padure
Maria Tănase
From Wikipedia, the free encyclopedia
a fost o interpretă de
muzică populară românească.
Biografie
Copilăria
S-a născut în mahalaua Cărămidarilor din București, fiind al
treilea copil al Anei Munteanu,
originară din comuna Cârța,
județul
Sibiu (Țara
Făgărașului) și al florarului Ion Coandă
Tănase, din satul oltenesc Mierea Birnicii, de pe valea Amaradiei.
Apare pe scenă,
pentru prima dată, în anul 1921 pe scena Căminului
Cultural „Cărămidarii de Jos” din
Calea Piscului, la serbarea
de sfârșit de an a Școlii primare nr. 11, Tăbăcari, apoi pe
scena Liceului „Ion
Heliade Rădulescu”, unde a urmat doar 3
clase, fiind nevoită să se
retragă pentru a lucra, alături de
părinții săi, la grădină.
Debuturi
În mai 1934
se angajează la Teatrul „Cărăbuș”. Pe 2 iunie debutează în
revista
Cărăbuș-Express (a lui N. Kirițescu) cu
pseudonimul Mary Atanasiu, ales de
Constantin
Tănase.[1]
În același an imprimă Mansarda (romanță de Nello
Manzatti)
la casa de discuri „Lifa Record”,
aceasta fiind prima imprimare a artistei.[2]
În
vara anului 1936
imprimă cântece populare la casa de discuri „Columbia”,[3]
sub
supravegherea etnomuzicologilor Constantin
Brăiloiu și Harry
Brauner, primele două
fiind Cine iubește
și lasă și M-am jurat de mii de ori, pe care le-a
imprimat cu
acompaniamentul tarafului Costică Vraciu din Gorj.[4]
În 1938 Maria Tănase începe să
colaboreze cu renumitul restaurant „Luxandra”.
Aici Maria Tănase
a putut fi auzită cântând cu ansamblul violonistului și
dirijorului
Petrică
Moțoi,
în cazul în care ea a apărut în
fiecare seară pentru a efectua cântece populare tigănesti,
cu diferite formatii.[5]
Data
de 20
februarie 1938
reprezintă debutul radiofonic al artistei. Acompaniată de
taraful
Ion
Matache din Argeș
a prezentat „pe viu” un program de cântece românești
la „Ora
satului”: M-am jurat de mii de ori, Șapte săptămâni
din post,
Ce-i mai dulce ca alvița, Cine iubește și
lasă, Geaba mă mai duc acasă,
Mărie și Mărioară,
Țigăneasca, Când o fi la moartea mea.[6]
Taraful lui Matache
era format din doi violoniști, un basist, un
țimbalist și un cobzar. După comentariile
cronicarilor muzicali,
prilejuite de debutul la radio și ecoul puternic în rândurile
auditorilor
emisiunilor radiofonice, Maria Tănase continuă să fie
programată aproape săptămânal
de Radio România.[7]
Activitatea
artistică
Pe 17
august 1938
cântă la încheierea cursurilor de vară ale Universității
populare
de la Vălenii
de Munte (Prahova),
unde istoricul Nicolae
Iorga o supranumește
Pasărea măiastră.[8]
În același an se angajează la Teatrul „Alhambra” al lui
Nicolae
Vlădoianu. În septembrie lansează cu mare
succes cântecele
Mi-am pus busuioc în păr (cântec în stil
popular) și Habar n-ai tu (ambele având
muzica compusă de
Ion
Vasilescu) în revista Constelația
Alhambrei[9],
pe care le
imprimă apoi la „Columbia”.[10]
Pe 16
aprilie 1939
pleacă la Expoziția
Universală de la New York (New
York World’s Fair)
amenajată în
cartierul Flushing Meadows din sectorul Queen. Cântă
împreună orchestra
lui Grigoraș
Dinicu și cu naistul Fănică
Luca la Casa românească (unul din
pavilioanele
României).[11]
La această Expoziție au mai fost prezenți George
Enescu, prof. Dimitrie
Gusti
și Constantin
Brâncuși.
În 1940
Garda
de Fier distruge toate discurile existente cu
Maria Tănase în discoteca
Radio-ului,
sub pretextul că distorsionau folclorul
românesc autentic. Adevăratul motiv
al
acestei mișcări antisemite
a fost faptul că în cercul de prieteni ai Mariei Tănase se
găseau
și o serie de intelectuali evrei
sau democrați, ca folcloristul Harry
Brauner (cel care a
cules în 1929
cântecul prototip pentru Cine iubește și lasă, frate al
pictorului Victor
Brauner)
și jurnalistul
Stephan
Roll (Gheorghe Dinu). A avut o relație cu
premierul Armand
Călinescu,
ucis de un comando legionar.
În martie 1941
întreprinde un turneu artistic în Turcia.
Cântă în revista Melody Revue de
la Istanbul
cu prilejul inaugurării Teatrului de vară „Taxîm”. Aici este
desemnată cetățean
de onoare de președintele Turciei. La finalul
acestui turneu se reîntoarce în țară. Alături
de echipele
formate din cele mai selecte elemente ale teatrului și muzicii
românești cântă
răniților din război.
Interpretează câteva cântece românești de mare popularitate
la inaugurarea noii fundații
a Societății Române de
Radiodifuziune din 28
octombrie 1946.
La acest eveniment și-au
dat concursul și violonistul Ion
Voicu, violoncelistul Ion
Fotino, pianista Maria
Fotino,
artiștii lirici Ioana
Nicola, Zenaida
Palli, Dumitru
Scurtu.
În 1952
este solicitată să profeseze la Școala medie de muzică nr. 1 din
București,
în cadrul
unei catedre de cânt popular nou creată. Le-a avut eleve
pe Victoria
Darvai,
Ileana
Constantinescu, Natalia
Șerbănescu.
Lansează cu mare succes
cântecele Dragi mi-s cântecele mele (aranjament revuistic de
Henry
Mălineanu) și Aseară vântul bătea
(cântec popular din Ardeal) la
Concertul popoarelor organizat
cu prilejul celui de-al IV-lea Festival Mondial al
Tineretului și
Studenților pentru Pace și Prietenie din vara anului 1953,
desfășurat în
București.[12]
Din 1954
imprimă la Radio
și la casa de discuri Electrecord.
În 1958
imprimă la Electrecord
patru cântece populare românești traduse și adaptate
în franceză
de Nicole Sachelarie, cumnata artistei: Doïna de Dolj, La
malédiction d’amour
(Cine iubește și lasă), Danse
montagnarde (Uhăi, bade), Tiens, tiens, tiens et na
(Iac-așa).
Acestea au fost editate pe un disc mic Electrecord
(EPC 138), iar apoi au fost incluse,
împreună cu alte cântece ale
artistei cântate în limba română, pe un disc editat în
colaborare
cu casa franceză „Le Chant du Monde”, disc distins în
1965
cu „Grand prix du disque”
(marele premiu al discului), decernat
de Academia „Charles Cros” din Paris.[12]
A jucat pe scena Teatrului Municipal în Cadavrul viu de
Lev
Nikolaevici Tolstoi (1945)
și în Horia de Mihail
Davidoglu (1956).
A cântat în opereta Mascota de
Edmond
Audran (1944)
și rolul principal din comedia muzicală Sfinxul de la Hollywood
de Ralph
Benatzky (1946).
A cântat în filmele Se aprind făcliile (1939
– film care s-a pierdut),
România (1947),
Ciulinii Bărăganului (1958)
și în scurt-metrajul Amintiri din București
(filmat în
1958).
Repertoriul
Maria Tănase a avut un repertoriu alcătuit din aproape 400 de
cântece din toate
regiunile României.
Până la începutul anilor 1940
repertoriul i-a fost format de
Harry
Brauner. Un buchet de 20 de cântece din
repertoriul artistei a fost publicat de
Editura Muzicală în 1963 în
broșura Cântecele mele – Maria Tănase.
Articol principal: Cântecele
Mariei Tănase.
Distincții
În luna aprilie a anului 1954,
Departamentul Artelor din Ministerul Culturii a propus
decorarea sa
cu Ordinul Muncii cls. a III-a.[13]
În anul 1955
a fost distinsă cu
Premiul
de Stat, iar în anul 1957
a primit titlul suprem de Artist
emerit.
Viața
personală
În anul 1930
se angajează la „Bufet de 7 lei”, unde îl cunoaște pe Sandu
Eliad (regizor la
Teatrul „Barașeum”, azi Teatrul Evreiesc de
Stat), cel care o va prezenta mai târziu
folcloristului Harry
Brauner.
Se
căsătorește cu juristul Clearch Raul Victor Pappadopulo-Sachelarie
(Clery Sachelarie)
în decembrie 1950.[14][15]
A cântat în numeroase restaurante și localuri bucureștene (mai
ales în perioada interbelică):
„Neptun”, „Café Wilson”,
„Parcul Aro”, „Luxandra”, „Luther”, „Continental”,
„Prispa-naltă” din Piața
Obor.
Maria Tănase a fost și agentă a
Serviciului
Special de Informații (SSI) condus de
Eugen
Cristescu.[16]
Decesul
În primăvara anului 1963, fiind într-un turneu la Hunedoara,
află că este bolnavă de
cancer la plămâni. Întrerupe turneul,
rugând-o pe Mia
Braia să o înlocuiască.
Pe 2 mai ajunge
acasă, în București.[17]
Se stinge din viață la Spitalul
Fundeni,
pe 22 iunie 1963, la ora 14:10.[18]
Ioan
Cantacuzino
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Ioan
Cantacuzino (n. 25
noiembrie
1863,
București;
d. 14
ianuarie
1934,
București
)
a fost un academician, medic,
microbiolog,
profesor universitar român, fondator al
școlii românești de
imunologie
și patologie
experimentală.
Ioan
Cantacuzino urmează atât studiile liceale (Liceul
"Louis le Grand"),
cât și cele
superioare (filosofie,
1882
- 1886,
științe
naturale,
1886
- 1891
și medicină,
1887
- 1894)
la Paris.
În 1895
obține titlul de Doctor în Medicină cu teza: "Recherches
sur le mode
de destruction du vibrion cholérique dans l'organisme"
(în limba
română,
"Cercetări
asupra modului de distrugere a vibrionului holeric în organism").
După terminarea studiilor, lucrează în Institutul
"Pasteur"
din Paris
ca asistent al lui
Ilija
Mecinikov
în domeniul mecanismelor imunitare
ale organismului.
Întors
în țară, este numit profesor de Medicină
experimentală
la Facultatea
de Medicină
din București
(1901)
și Director
general al Serviciului Sanitar
din România
(1907).
Vocația sa de fondator și organizator a fost demonstrată prin
înființarea unor instituții
ca "Institutul
de Seruri și Vaccinuri"
(1921),
care astăzi îi poartă numele,
a Laboratorului
de "Medicină Experimentală"
(1901)
din cadrul Facultății de Medicină,
precum și a unor reviste de
specialitate, "Revista
Științelor Medicale"
(1905),
"Annales
de Biologie"
(1911)
și "Archives
roumaines de pathologie expérimentale
et de microbiologie".
Ioan
Cantacuzino a desfășurat o bogată activitate de cercetare privind
vibrionul
holeric
și vaccinarea
antiholerică, imunizarea
activă împotriva dizenteriei
și febrei
tifoide,
etiologia
și patologia
scarlatinei.
Începînd cu anul 1896
publică lucrări despre sistemele
și funcțiile fagocitare
în regnul animal și despre rolul fenomenelor electrofiziologice
în
mecanismele imunitare.
Pe baza cercetărilor sale privind vibrionul holeric, Cantacuzino
a
pus la punct o metodă de vaccinare antiholerică, numită "Metoda
Cantacuzino",
metodă folosită și astăzi în țările unde se mai semnalează
cazuri de holeră.
Datorită lui
Ioan Cantacuzino, România
a fost a doua țară din lume, după Franța,
care a introdus
în 1926
vaccinul BCG ("Bacilul
Calmette-Guérin"),
având germeni cu virulență
atenuată,
pentru vaccinarea profilactică
a nou-născuților împotriva tuberculozei.
Ioan Cantacuzino
a fost un remarcabil organizator al campaniilor
antiepidemice,
calitate pe care a
demonstrat-o în combaterea epidemiei
de tifos
exantematic
și holerei
în timpul
primului
război mondial
și în campania antimalarică.
Ioan
Cantacuzino a fost membru titular al Academiei
Române
din anul 1925,
membru în
Comitetul
de Igienă
al Ligii
Națiunilor,
al societăților de Biologie,
de Patologie
Exotică
și al Academiei
de Științe
din Paris.
Numeroase universități i-au acordat titlul de
Doctor
honoris causa,
Lyon
(1922),
Bruxelles
(1924),
Montpellier
(1930),
Atena
(1932)
și Bordeaux
(1934).
Festivalul Internaţional „Cerbul de Aur”
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Festivalul Internațional „Cerbul de Aur” este un eveniment devenit tradiție ce
la Brașov.
Desfașurat pentru prima dată în 1968, festivalul a impus de-a lungul
timpului
vedete care s-au bucurat de mare succes în țară și în
străinătate. „Cerbul de Aur” este
un spectacol-concurs de interpretare
ce urmareste promovarea talentelor din Romania și
de peste hotare.
Printre artiștii străini ce s-au aflat pe scena festivalului se numară:
Ediția I 1968
Articol despre debutul Cerbului de Aur.
- Desfășurare: Festivalul s-a desfășurat între 5 și 10 martie, în incinta Teatrului Dramatic.
- Directori: Tudor Vornicu și Ilie Mănescu. Orchestra a fost condusă de maestrul Sile Dinicu.Televiziunea Română s-a ocupat de organizare, ea fiind cea care a făcut
selecțconcurenților și a vedetelor. În prima zi a fost susținut un
recital de către celebrul cântăreț Constantin Drăghici.
Concursul propriu-zis a avut loc între 6 și 9 martie. Pe data de 7
martie, TVR a scos revista oficială a primei ediții a festivalului, în
cinci limbi. Aceasta conținea interviuri cu vedetele participante,
precum și biografia concurenților. Aprecierile internaționale au fost
extraordinare, privind atât desfășurarea, cât și aranjamentul scenic. La
încheierea Festivalului, pe 10 martie, oficialitățile române au oferit o
cină la restaurantul „Aro Palace” (pe atunci „Carpați”) concurenților,
vedetelor, juriului și jurnaliștilor.
- Prezentatori: Stela Popescu, Iurie Darie
- Participanți:
 Niky Hilton,  Gerda Berndorf, Marika Lichter,  Jacques Hustin, Kalinka, Iordanka Hristova, Margarita Radinska,  Josef Laufer,  Io Roland,  Maria Rung,  Guy Mardel,  Ingo Graf, Rene Martin,  Nana Gualdi,  Patricia Cahill,  Adela  Gaby Novac,  Eric Thomace,  Urszula Szipinska,  Mafalda Sofia, Anca Agemolu, Dan Spătaru, Margareta Pâslaru,  Roddy Mc. Neil,  Michel,  Nina Brodskaia,  Katty Kovacs
- Câștigători:
 Jaques Hustin Josef Laufer Kalinka.
- Alte premii și mențiuni:
- Vedete în concert: Constantin Drăghici, Los Machucambos, Gică
Petrescu, Hugues Aufray, Caterina Casseli, Edith Pieha, Amália
Rodrigues, Rika Zarai, Rita Pavone, Maria Mitiieva, Bobby Solo, Jean
Claude Pascal.
|
