29 iunie 2013

YOFF 543-MUNTII PERSANI

      Luni, 24 iunie 2013, am facut o deplasare in YOFF 543 - Rezervatia naturala"Muntii Persani". 



      Deoarece la popasul de la sosea era zgomot de la traficul auto, cat si circa 50 de stupi de albine (care sunt sensibile la RF), am decis sa urc la circa 1000 m altitudine spre niste piloni de antene de telefonie mobila din zona.  


    


 La umbra unui artar mi-am montat masuta cu statia si grupul generator, iar alaturi pilonul cu cele doua antene inverted "V" pentru 7 si 21 MHz, respectiv pentru 14 MHz.



     Am lucrat de la 6:30 si pana pe la ora 12:30 un numar de 172 de statii din YO, Europa si Asia.

     Deoarece se apropia un nor negru de furtuna, insotit de vant si descarcari electrice, am decis sa strang si sa ma intorc la Codlea.


     Am facut numeroase fotografii acolo, care sunt foarte frumoase si recomanda zona pentru calatorii.


     Pe drumul de inapoiere am mai fotografiat la Vladeni un cuib de berze cu pui care incercau sa zboare, iar langa Codlea o mare defrisare necontrolata, care a dus la un dezastru ecologic major, multi cetateni protestand in primavara contra taierilor abuzive de padure din acea zona care face parte din Rezervatia YOFF 177-Muntele Magura.



    Cred ca este prima activare a acestei rezervatii in anul 2013. QSL-urile au fost deja completate pentru statiile cu care am lucrat si vor fi expediate saptamana viitoare. 

    De la 6 martie si pana acum, cu indicativul YP20ARER  s-au facut peste 2000 de legaturi in SSB, CW, PSK si RTTY.