1. 150 de ani de la nasterea marelui om de stiinta IOAN CANTACUZINO;
2. 130 de ani de la darea in functiune a Castelului Peles din Sinaia;
3. 100 de ani de la nasterea marii artiste de muzica populara romaneasca MARIA TANASE;
4. 90 de ani de la punerea in functiune a GRADINII BOTANICE DE LA Cluj;
5. 90 de ani de la nasterea doctorului terapeut Nicolae Robanescu;
6. 45 de ani de la primul festival de muzica usoara de la Brasov- CERBUL DE AUR.
Vom contacta atat autoritatile competente pentru sprijin cu fotografii si date despre evenimente, cat si Casa Regala a Romaniei pentru acordul de popularizare a acestui eveniment si eventual o colaborare in editarea acestei diplome cu semnatura Majestati sale Regele Mihai.
Pana in decembrie vom face toate demersurile si machetele acestor diplome.
Cateva detalii interesante in materialul de mai jos.
|
Dr. Nicolae ROBĂNESCU (1923 – 2004)
|
|
|
|
Dr. Nicolae Robănescu s-a născut
la Bucureşti, în anul 1923.
Absolvent al Facultăţii de
Medicină şi Chirurgie din Bucureşti, este până în 1959
membru
al Catedrei de Ortopedie şi Traumatologie conduse de acad.
prof. Al. Rădulescu.
Scos din învăţământ în baza legilor de
curăţire a « frontului ideologic »,
se dedică
recuperării funcţionale a copiilor cu deficienţe fizice.
În 1968, a înfiinţat Secţia de
Recuperare Funcţională Neuromotorie pe
lângă Spitalul de copii
Călăraşi, ca urmare a sechelelor lăsate de epidemiile
de
poliomielită din anii ’60-’70. A fost promotorul reeducării
neuro-motorii
şi cel care a introdus în ţara noastră metodele
moderne de kinetoterapie :
Bobath, Kabat, Vojta. După
cutremurul din 1977, secţia a fost mutată în
fosta Maternitate
Avrig (actualul sediu al Direcţiei de Sănătate Publică a
municipiului Bucureşti) iar din 1993 secţia funcţionează în
incinta Spitalului
Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Maria
Sklodowska Curie.
A fost autorul mai multor lucrări
ştiinţifice : Readaptarea copilului handicapat fizic,
Tratamentul sechelelor motorii ale encefalopatiilor cronice
infantile, Reeducarea
neuro-motorie.
În 1990, a avut iniţiativa
înfiinţării Asociaţiei de Sprijin a Copiilor Handicapaţi
Fizic
şi s-a implicat în foarte multe dintre acţiunile
acesteia. În multe articole din
Buletinul informativ şi în
întâlnirile cu părinţii, dl dr. Robănescu a subliniat
permanent rolul asociaţiei de a promova demnitatea persoanelor cu
handicap
şi de a milita pentru drepturile lor.
După trecerea în nefiinţă a dlui doctor, cu străduinţa
extraordinară a dneidr. Liliana Pădure, secţia de recuperare din cadrul Spitalului Maria Sklodowska Curie (fost Budimex) a devenit Centrul Naţional Medical de Recuperare neuro-psiho-motorie pentru copii "Dr. Nicolae Robănescu". 
Centrul National Medical de
Recuperare neuro-psiho-motorie pentru copii
"Dr. Nicolae
Robanescu" este prima sectie de recuperare functionala a
copiilor
cu deficiente fizice si neuro-psiho-motorii din Romania.
Ea a fost infiintata mai intai la Spitalul de Copii Calarasi, in 1968. Dupa
cutremurul din 1977, a fost mutata in fosta Maternitate Avrig
(actualul sediu al
Directiei de Sanatate Publica a Municipiului
Bucuresti), iar din 1993 sectia
functioneaza in pavilionul Spitalului
"M. S. Curie", pana in 2006 , cand la 17
mai in Raportul de
tara, Romaniei i s-a impus intocmirea strategiei copilului
deficient
fizic. Parlamentul Romaniei a dat legea nr.377/ oct.2006, pentru
infiintarea Centrului Medical Clinic de Recuperare Neuropsihomotorie
pentru
Copii “Dr.N. Robanescu” pe structura fostei sectii de
Recuperare a spitalului
“M.S.Curie”, centru de interes national,
for metodologic pentru instruirea
personalului medical care activeaza
in recuperarea copilului. Din 2008,
Centrul nostru a fost conectat
academic, cand Universitatea de Medicina
“Carol Davila”
–Bucuresti a infiintat disciplina de Recuperare neuropsihomotorie
coordonata de Conf. Univ. Dr. Liliana Padure
Maria Tănase
From Wikipedia, the free encyclopedia
a fost o interpretă de
muzică populară românească.
Biografie CopilăriaS-a născut în mahalaua Cărămidarilor din București, fiind al treilea copil al Anei Munteanu,originară din comuna Cârța, județul Sibiu (Țara Făgărașului) și al florarului Ion Coandă Tănase, din satul oltenesc Mierea Birnicii, de pe valea Amaradiei. Apare pe scenă, pentru prima dată, în anul 1921 pe scena Căminului Cultural „Cărămidarii de Jos” din Calea Piscului, la serbarea de sfârșit de an a Școlii primare nr. 11, Tăbăcari, apoi pe scena Liceului „Ion Heliade Rădulescu”, unde a urmat doar 3 clase, fiind nevoită să se retragă pentru a lucra, alături de părinții săi, la grădină. DebuturiÎn mai 1934 se angajează la Teatrul „Cărăbuș”. Pe 2 iunie debutează în revistaCărăbuș-Express (a lui N. Kirițescu) cu pseudonimul Mary Atanasiu, ales de Constantin Tănase.[1] În același an imprimă Mansarda (romanță de Nello Manzatti) la casa de discuri „Lifa Record”, aceasta fiind prima imprimare a artistei.[2] În vara anului 1936 imprimă cântece populare la casa de discuri „Columbia”,[3] sub supravegherea etnomuzicologilor Constantin Brăiloiu și Harry Brauner, primele două fiind Cine iubește și lasă și M-am jurat de mii de ori, pe care le-a imprimat cu acompaniamentul tarafului Costică Vraciu din Gorj.[4] În 1938 Maria Tănase începe să colaboreze cu renumitul restaurant „Luxandra”. Aici Maria Tănase a putut fi auzită cântând cu ansamblul violonistului și dirijorului Petrică Moțoi, în cazul în care ea a apărut în fiecare seară pentru a efectua cântece populare tigănesti, cu diferite formatii.[5] Data de 20 februarie 1938 reprezintă debutul radiofonic al artistei. Acompaniată de taraful Ion Matache din Argeș a prezentat „pe viu” un program de cântece românești la „Ora satului”: M-am jurat de mii de ori, Șapte săptămâni din post, Ce-i mai dulce ca alvița, Cine iubește și lasă, Geaba mă mai duc acasă, Mărie și Mărioară, Țigăneasca, Când o fi la moartea mea.[6] Taraful lui Matache era format din doi violoniști, un basist, un țimbalist și un cobzar. După comentariile cronicarilor muzicali, prilejuite de debutul la radio și ecoul puternic în rândurile auditorilor emisiunilor radiofonice, Maria Tănase continuă să fie programată aproape săptămânal de Radio România.[7]  Activitatea artisticăPe 17 august 1938 cântă la încheierea cursurilor de vară ale Universității popularede la Vălenii de Munte (Prahova), unde istoricul Nicolae Iorga o supranumește Pasărea măiastră.[8] În același an se angajează la Teatrul „Alhambra” al lui Nicolae Vlădoianu. În septembrie lansează cu mare succes cântecele Mi-am pus busuioc în păr (cântec în stil popular) și Habar n-ai tu (ambele având muzica compusă de Ion Vasilescu) în revista Constelația Alhambrei[9], pe care le imprimă apoi la „Columbia”.[10] Pe 16 aprilie 1939 pleacă la Expoziția Universală de la New York (New York World’s Fair) amenajată în cartierul Flushing Meadows din sectorul Queen. Cântă împreună orchestra lui Grigoraș Dinicu și cu naistul Fănică Luca la Casa românească (unul din pavilioanele României).[11] La această Expoziție au mai fost prezenți George Enescu, prof. Dimitrie Gusti și Constantin Brâncuși. În 1940 Garda de Fier distruge toate discurile existente cu Maria Tănase în discoteca Radio-ului, sub pretextul că distorsionau folclorul românesc autentic. Adevăratul motiv al acestei mișcări antisemite a fost faptul că în cercul de prieteni ai Mariei Tănase se găseau și o serie de intelectuali evrei sau democrați, ca folcloristul Harry Brauner (cel care a cules în 1929 cântecul prototip pentru Cine iubește și lasă, frate al pictorului Victor Brauner) și jurnalistul Stephan Roll (Gheorghe Dinu). A avut o relație cu premierul Armand Călinescu, ucis de un comando legionar. În martie 1941 întreprinde un turneu artistic în Turcia. Cântă în revista Melody Revue de la Istanbul cu prilejul inaugurării Teatrului de vară „Taxîm”. Aici este desemnată cetățean de onoare de președintele Turciei. La finalul acestui turneu se reîntoarce în țară. Alături de echipele formate din cele mai selecte elemente ale teatrului și muzicii românești cântă răniților din război. Interpretează câteva cântece românești de mare popularitate la inaugurarea noii fundații a Societății Române de Radiodifuziune din 28 octombrie 1946. La acest eveniment și-au dat concursul și violonistul Ion Voicu, violoncelistul Ion Fotino, pianista Maria Fotino, artiștii lirici Ioana Nicola, Zenaida Palli, Dumitru Scurtu. În 1952 este solicitată să profeseze la Școala medie de muzică nr. 1 din București, în cadrul unei catedre de cânt popular nou creată. Le-a avut eleve pe Victoria Darvai, Ileana Constantinescu, Natalia Șerbănescu. Lansează cu mare succes cântecele Dragi mi-s cântecele mele (aranjament revuistic de Henry Mălineanu) și Aseară vântul bătea (cântec popular din Ardeal) la Concertul popoarelor organizat cu prilejul celui de-al IV-lea Festival Mondial al Tineretului și Studenților pentru Pace și Prietenie din vara anului 1953, desfășurat în București.[12] Din 1954 imprimă la Radio și la casa de discuri Electrecord. În 1958 imprimă la Electrecord patru cântece populare românești traduse și adaptate în franceză de Nicole Sachelarie, cumnata artistei: Doïna de Dolj, La malédiction d’amour (Cine iubește și lasă), Danse montagnarde (Uhăi, bade), Tiens, tiens, tiens et na (Iac-așa). Acestea au fost editate pe un disc mic Electrecord (EPC 138), iar apoi au fost incluse, împreună cu alte cântece ale artistei cântate în limba română, pe un disc editat în colaborare cu casa franceză „Le Chant du Monde”, disc distins în 1965 cu „Grand prix du disque” (marele premiu al discului), decernat de Academia „Charles Cros” din Paris.[12] A jucat pe scena Teatrului Municipal în Cadavrul viu de Lev Nikolaevici Tolstoi (1945) și în Horia de Mihail Davidoglu (1956). A cântat în opereta Mascota de Edmond Audran (1944) și rolul principal din comedia muzicală Sfinxul de la Hollywood de Ralph Benatzky (1946). A cântat în filmele Se aprind făcliile (1939 – film care s-a pierdut), România (1947), Ciulinii Bărăganului (1958) și în scurt-metrajul Amintiri din București (filmat în 1958). RepertoriulMaria Tănase a avut un repertoriu alcătuit din aproape 400 de cântece din toateregiunile României. Până la începutul anilor 1940 repertoriul i-a fost format de Harry Brauner. Un buchet de 20 de cântece din repertoriul artistei a fost publicat de Editura Muzicală în 1963 în broșura Cântecele mele – Maria Tănase. Articol principal: Cântecele Mariei Tănase. DistincțiiÎn luna aprilie a anului 1954, Departamentul Artelor din Ministerul Culturii a propusdecorarea sa cu Ordinul Muncii cls. a III-a.[13] În anul 1955 a fost distinsă cu Premiul de Stat, iar în anul 1957 a primit titlul suprem de Artist emerit. Viața personalăÎn anul 1930 se angajează la „Bufet de 7 lei”, unde îl cunoaște pe Sandu Eliad (regizor laTeatrul „Barașeum”, azi Teatrul Evreiesc de Stat), cel care o va prezenta mai târziu folcloristului Harry Brauner. Se căsătorește cu juristul Clearch Raul Victor Pappadopulo-Sachelarie (Clery Sachelarie) în decembrie 1950.[14][15] A cântat în numeroase restaurante și localuri bucureștene (mai ales în perioada interbelică): „Neptun”, „Café Wilson”, „Parcul Aro”, „Luxandra”, „Luther”, „Continental”, „Prispa-naltă” din Piața Obor. Maria Tănase a fost și agentă a Serviciului Special de Informații (SSI) condus de Eugen Cristescu.[16] DecesulÎn primăvara anului 1963, fiind într-un turneu la Hunedoara, află că este bolnavă decancer la plămâni. Întrerupe turneul, rugând-o pe Mia Braia să o înlocuiască. Pe 2 mai ajunge acasă, în București.[17] Se stinge din viață la Spitalul Fundeni, pe 22 iunie 1963, la ora 14:10.[18] Ioan Cantacuzino
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Ioan
Cantacuzino (n. 25
noiembrie
1863,
București;
d. 14
ianuarie
1934,
București
) a fost un academician, medic, microbiolog, profesor universitar român, fondator al școlii românești de imunologie și patologie experimentală. Ioan Cantacuzino urmează atât studiile liceale (Liceul "Louis le Grand"), cât și cele superioare (filosofie, 1882 - 1886, științe naturale, 1886 - 1891 și medicină, 1887 - 1894) la Paris. În 1895 obține titlul de Doctor în Medicină cu teza: "Recherches sur le mode de destruction du vibrion cholérique dans l'organisme" (în limba română, "Cercetări asupra modului de distrugere a vibrionului holeric în organism"). După terminarea studiilor, lucrează în Institutul "Pasteur" din Paris ca asistent al lui Ilija Mecinikov în domeniul mecanismelor imunitare ale organismului. Întors în țară, este numit profesor de Medicină experimentală la Facultatea de Medicină din București (1901) și Director general al Serviciului Sanitar din România (1907). Vocația sa de fondator și organizator a fost demonstrată prin înființarea unor instituții ca "Institutul de Seruri și Vaccinuri" (1921), care astăzi îi poartă numele, a Laboratorului de "Medicină Experimentală" (1901) din cadrul Facultății de Medicină, precum și a unor reviste de specialitate, "Revista Științelor Medicale" (1905), "Annales de Biologie" (1911) și "Archives roumaines de pathologie expérimentale et de microbiologie". Ioan Cantacuzino a desfășurat o bogată activitate de cercetare privind vibrionul holeric și vaccinarea antiholerică, imunizarea activă împotriva dizenteriei și febrei tifoide, etiologia și patologia scarlatinei. Începînd cu anul 1896 publică lucrări despre sistemele și funcțiile fagocitare în regnul animal și despre rolul fenomenelor electrofiziologice în mecanismele imunitare. Pe baza cercetărilor sale privind vibrionul holeric, Cantacuzino a pus la punct o metodă de vaccinare antiholerică, numită "Metoda Cantacuzino", metodă folosită și astăzi în țările unde se mai semnalează cazuri de holeră. Datorită lui Ioan Cantacuzino, România a fost a doua țară din lume, după Franța, care a introdus în 1926 vaccinul BCG ("Bacilul Calmette-Guérin"), având germeni cu virulență atenuată, pentru vaccinarea profilactică a nou-născuților împotriva tuberculozei. Ioan Cantacuzino a fost un remarcabil organizator al campaniilor antiepidemice, calitate pe care a demonstrat-o în combaterea epidemiei de tifos exantematic și holerei în timpul primului război mondial și în campania antimalarică. Ioan Cantacuzino a fost membru titular al Academiei Române din anul 1925, membru în Comitetul de Igienă al Ligii Națiunilor, al societăților de Biologie, de Patologie Exotică și al Academiei de Științe din Paris. Numeroase universități i-au acordat titlul de Doctor honoris causa, Lyon (1922), Bruxelles (1924), Montpellier (1930), Atena (1932) și Bordeaux (1934). Festivalul Internaţional „Cerbul de Aur”
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Festivalul Internațional „Cerbul de Aur” este un eveniment devenit tradiție ce
are loc an de an în Piața Sfatului din Brașov, care se organizează în lunile august-septembrie
la Brașov.
Desfașurat pentru prima dată în 1968, festivalul a impus de-a lungul
timpului
vedete care s-au bucurat de mare succes în țară și în
străinătate. „Cerbul de Aur” este
un spectacol-concurs de interpretare
ce urmareste promovarea talentelor din Romania și
de peste hotare.
Printre artiștii străini ce s-au aflat pe scena festivalului se numară:
Ediția I 1968
|
